Președinția a primit, miercuri, de la Guvern, în timp ce președintele Traian Băsescu se afla în drum spre Bruxelles, memorandumul privind poziția Executivului legată de negocierea cadrului financiar multianual al UE 2014-2020 la reuniunea Consiliului European, care se va desfășura joi și vineri.
Președintele a primit de la Guvern documentul confidențial cu memorandumul privind poziția Executivului legată de negocierea cadrului financiar multianual al UE 2014-2020, în timp ce era în drum spre Bruxelles, în jurul orei 17.00 (ora României), a precizat Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al președintelui Băsescu.
Delegația României condusă de președintele Traian Băsescu a sosit miercuri seară la Bruxelles, pentru participarea la Consiliul European.
Președintele Traian Băsescu a declarat, la plecarea spre Bruxelles, că nu primise mandatul de la Guvern pentru Consiliul European, precizând că acesta va veni, poate, pe fax, și că el nu putea să nu meargă la lucrări, pentru că nu ar fi avut justificare să lipsească.
Întrebat, înainte de a pleca spre Bruxelles, dacă a primit mandat de la Guvern, Băsescu a răspuns, râzând: „Deocamdată nu, dar poate vine pe fax”.
Întrebat de ce a insistat să meargă el la Bruxelles, Băsescu a răspuns: „Nu am dreptul să aleg. Nu că am insistat, dar aveți impresia că aveam vreo justificare a doua zi după Consiliu să spun: «N-am fost pentru că am preferat să-mi deleg o competență». Este o chestiune de obligație care rezultă din Constituție. Și, dacă țineți neapărat, vă mai pot spune ceva: cum v-ați uita la un comandant de navă care, în furtună sau cu nava în incendiu, lasă pe puntea de comandă ofițerul de cart? Nu merge”.
Din delegația președintelui fac parte ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Gheorghe Gherghina, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Achim Irimescu, consilierul de stat al premierului Luminița Odobescu, directorul general în MAE Ioana Bivolaru și Cătălina Constantin, director general în MAEur.
De asemenea, președintele este însoțit de consilierii Cristian Diaconescu, Bogdan Manoiu, Bogdan Dragoi și de purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea.
Reuniunea Consiliului European va începe joi după-amiază.
În cursul dimineții de joi, șeful statului urmează să se întâlnească cu președintele Consiliului European, Herman van Rompuy, pentru a-i transmite poziția României referitoare la propunerea înaintată de liderul european privind bugetul UE pe 2014-2020.
În conferința de presă susținută marți, președintele Traian Băsescu menționa, referitor la propunerea de mandat pe care ar fi urmat să o primească din partea Guvernului, că o va analiza împreună cu consilierii. „Vom vedea ce e fezabil, ce nu e fezabil, îl aprob sau cer modificarea lui. E un procedeu clasic, care a funcționat de opt ani, de când particip la consiliile europene”, a spus el.
În ceea ce privește limitele mandatului, președintele a fost întrebat ce va face dacă va trebui să se abată de la cele convenite în țară și cum va răspunde criticilor care vor apărea.
„Voi face ce trebuie. Depinde cât de mare ar trebui să fie abaterea. Să știți că niciodată nu m-am simțit constrâns, limitat de un mandat. A trebuit să analizez ce se întâmplă acolo, pentru că întotdeauna am participat la consilii cu un mandat pe care ni l-am formulat în cooperarea Guvern – Președinție. Dar au fost situații în care am reușit să ne încadrăm în mandat, au fost situații în care a ieșit mai bine decât în mandat, în care a ieșit mai puțin bine decât în mandat, însă ăsta este avantajul constituțional de a participa cu președintele, pentru că el poate revizui mandatul oricând”, a explicat președintele Traian Băsescu.
Memorandumul avizat de Guvern privind bugetul UE pentru 2014-2020 relevă că România ar trebui să folosească dreptul de veto dacă președintele Consiliului European, Herman van Rompuy, menține o poziție fermă legată de reducerea alocărilor inclusiv pentru România, mizându-se pe o renegociere în 2013.
Scenariul este inclus în memorandumul discutat în ședința de marți a Guvernului și care include detalii privind participarea României la reuniunea Consiliului European extraordinar pe tema cadrului financiar multianual al Uniunii Europene 2014-2020, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.
Potrivit surselor citate, calculele indică faptul că Uniunea Europeană ar urma să reducă totalul fondurilor de coeziune cu 12,5 miliarde euro, din care aproximativ jumătate doar din alocările destinate României, fapt considerat inacceptabil de către Guvernul de la București.
Guvernul nu acceptă nici creșterea contribuției la bugetul UE, considerând că aceasta ar pune o presiune mai mare pe buget și ar tăia din fondurile necesare pentru dezvoltare.
Executivul mai consideră că plățile directe către agricultorii români ar urma să fie aduse de către UE la același nivel cu cele din alte state abia peste șase ani, nu în patru ani cum era prevăzut, ceea ce ar mări decalajele între producătorii agricoli din diferite țări membre.
Guvernul arată totodată că România ar trebui să se opună unei intenții a UE de a reduce cuantumul decontărilor pentru proiecte UE, de la 85% la 75%, deoarece astfel ar crește nivelul de cofinanțare impus autorităților române.
„România susține un buget european adecvat pentru atingerea obiectivelor prioritare ale Uniunii în domeniul creșterii, coeziunii și ocupării. Viitorul buget european trebuie să reflecte legătura solidă între prioritățile de finanțare ale bugetului UE și obiectivele Strategiei Europa 2020, prin care se asigură o utilizare mai eficientă, strategică și integrată a resurselor financiare comunitare în scopul generării de valoare adăugată europeană. Considerăm imperativă asigurarea finanțării adecvate pentru politica de coeziune și politica agricolă comună, ambele având potențial semnificativ pentru reducerea decalajelor de dezvoltare între statele membre ale UE. În măsura în care în cursul negocierilor se va crea o legătură între performanțele actuale privind absorbția fondurilor structurale și alocările viitoare pentru perioada 2014-2020, iar această legătură ar putea conduce la reducerea semnificativă a sumelor alocate României pentru politica de coeziune, România va întreprinde toate demersurile în vederea respingerii acestei propuneri, fără a exclude, în acest caz, chiar blocarea adoptării viitoarei perspective financiare”, este o altă poziție a Guvernului obținută de MEDIAFAX.
Guvernul apreciază ca importantă îmbunătățirea calității cheltuielilor, considerând însă că aceasta nu ar trebui să servească drept pretext pentru eventuale reduceri ale alocărilor pentru politica de coeziune. Guvernul este deschis la propunerea Comisiei Europene de a avea condiționalități ex-ante, sub rezerva ca aceste condiționalități să fie strict legate de obiectivele politicii de coeziune, în vederea promovării unor intervenții coerente și eficiente care să răspundă nevoilor de dezvoltare.
La solicitarea MEDIAFAX, reprezentanții Guvernului nu au dorit să prezinte oficial detalii din document, spunând doar că memorandumul a fost aprobat.